STUDIU: FENOMENUL “SINGUR ACASA”
SCOP:

• investigarea dimensiunilor fenomenului “Singur acasă”, a influenţelor emoţional-cognitive şi comportamentale ale plecării părinţilor la muncă în străinătate asupra copiilor.

OBIECTIVE

• Identificarea percepţiei sociale privind amploarea fenomenului “Singur acasă” din perspectiva elevilor, profesorilor si tutorilor în mediul rural si urban.
• Identificarea consecinţelor în plan emoţional-cognitiv şi comportamental şi a modului în care acestea influenţează planul relaţional (şcoala, grup de prieteni, familie).
• Identificarea nevoilor grupurilor ţintă şi a măsurilor de intervenţie / suport pentru copiii cu părinţi plecaţi în străinătate.

GRUP TINTA:
Ancheta pe bază de chestionar a fost realizată pe un eşantion de 1352 persoane din care 459 elevi ,456 profesori , 437 tutori

PERIOADA: anul scolar 2007-2008

CONCLUZII:

Analizând comparativ datele statistice prezentate anterior, rezultate în urma interpretărilor statistice ale chestionarelor aplicate persoanelor care au în grijă elevi care au părinţi plecaţi în străinătate, cu cele aplicate elevilor şi cadrelor didactice, putem concluziona:

Datele statistice din baza de date a judeţului Galaţi, realizată de CJRAE în urma identificării în mediul şcolar al elevilor care au părinţii plecaţi în străinătate, relevă faptul că 3 % din populaţia şcolară la nivelul judeţului se află în această situaţie.

În ceea de priveşte dimensiunea fenomenului “Singur acasă” şi percepţia socială asupra fenomenului, observăm corelaţia pozitivă între opiniile celor trei categorii chestionate, în sensul că fenomenul este în creştere, atât în mediul rural cât şi urban.

În ceea ce priveşte gradul în care persoanele chestionate afirmă că sunt influenţaţi elevii de către plecarea părinţilor, datele relevă corelaţii pozitive între opiniile elevilor, tutorilor şi cadrele didactice în sensul că aceasta influenţă se manifestă la peste 50% dintre elevii care au părinţii plecaţi în străinătate. Elevii din mediul rural afirmă că sunt mai mult influenţaţi de plecarea părinţilor, comparativ cu cei din mediul urban.

Categoriile de vârstă la care influenţa se manifestă pregnant sunt 7-11 si 12-15 ani.

Raportându-ne la datele statistice, putem afirma faptul că, fenomenul nu are o amploare foarte mare, dar, ţinând cont şi de numărul de non-răspunsuri, el poate să îngrijoreze datorită influenţei pe care copiii o resimt (observată de cadrele didactice şi tutori).

Influenţa este mai mare în mediul rural deoarece în comunitatea rurală, de tip tradiţional, relaţiile familiale sunt apropiate şi bazate mult mai mult pe suport afectiv. Părinţii petrec în mediul rural mai mult timp împreună cu copiii, în sensul că muncesc împreună desfăşurând activităţi comune.

Resimţirea influenţei la aceste categorii de vârstă poate să creeze o situaţie de risc (în special în cazul în care influenţa este negativă), acestea fiind vârstele la care se manifestă crizele de dezvoltare.

- Separarea este foarte periculoasă pentru copii, în special când coincide cu vârsta preadolescentă (A. E. Olişanicov, 1982).

După Arpad Rene Spitz (1887-1975), apariţia depresiei în cazul separării depinde de modul de acceptare de către copil a înlocuirii mamei, de tipul de relaţii existente între ei pînă la despărţire. Cercetătorii au arătat că „preadolescenţii intră în lumea celor maturi şi învaţă valoarea ei prin diverse căi”.

După Ainsworth, ataşamentul ca legătură emoţională a copilului cu mama îi cultivă nu numai sentimentul de securitate în faţa lumii, dar exprimă şi necesitatea lui internă de comunicare. În limitele ataşamentului faţă de mamă, copilul îşi construieşte primul model de relaţii interpersonale, întrucât fără el dezvoltarea psihică armonioasă este imposibilă. De aceea, ataşamentul trebuie privit ca o condiţie importantă şi necesară în dezvoltarea copilului.

Cercetătorii au determinat patru tipuri de ataşament: tipul sigur, care corespunde dezvoltării normale a copilului, două tipuri subnormative – agresiv-neliniştit (ambivalent), inhibator-neliniştit – şi dezorganizat, ce apare în cazul unor dereglări serioase în evoluţie.

Numeroase studii arată că ataşamentul influenţează dezvoltarea cognitivă, afectiv-emoţională, comunicativă şi socială a personalităţii (I. Racu).

Datele statistice arată că mai mult de jumătate dintre elevi consideră că influenţa resimţită este negativă. Aceste date corelează şi cu opinia tutorilor şi a profesorilor, care declară că au observat influenţe predominant negative. Remarcăm că există tendinţa tutorilor de a declara mai mult influenţa pozitivă .

Aceasta, corelat cu numărul mare de non-răspunsuri, de răspunsuri “nu ştiu” şi cu reticenţa implicării în anchetă, poate conduce la ipoteza că există un sentiment de teamă referitor la consecinţele pe care declaraţiile lor despre o posibilă influenţă negativă a copiilor le-ar putea avea asupra părinţilor acestora şi asupra familiei.

Influenţa plecării părinţilor este resimtită de elevi, mai ales la nivel emoţional, apoi la nivelul modului de gândire şi al comportamentului .

Profesorii remarcă în special influenţe în plan comportamental şi apoi în planul randamentului şcolar. Influenţa emoţională este remarcată în ultimă instanţă de cadrele didactice.Tutorii afirmă şi ei influenţa emoţională şi în planul comportamentului.

Influenţa negativă este resimţită mai accentuat la elevii din mediul rural comparativ cu cei din mediul urban.

Elevii resimt cel mai mult lipsa timpului petrecut impreună cu parinţii, a comunicării directe cu aceştia şi a apropierii fizice .

Influenţa este resimtită negativ de către elevi, mai ales la nivel emoţional.

Elevii se simt: trişti, singuri şi neînteleşi. Aceste stări sunt remarcate şi de către tutori şi cadrele didactice.

La nivel comportamental, remarcăm tendinţa că elevii şi tutorii să constate îmbunătăţiri, influenţe pozitive (datorate probabil tendinţei de a compensa stările emoţionale negative). Ei se caracterizează ca fiind: cooperanţi, înţelegători, ordonaţi şi responsabili. Compensarea se datorează şi încercării de a face faţă situaţiei supraîncărcării şi inversării de rol.

Cadrele didactice observă influenţe negative la nivel comportamental (peste 40% sunt interiorizaţi, pasivi, dezordonaţi şi indisciplinaţi).

În planul randamentului şcolar, remărcăm corelaţii negative între opiniile elevilor şi tutorilor comparativ cu cele ale cadrelor didactice referitor la numărul celor care învaţă mai bine după plecarea părinţilor .
Peste 20% dintre elevi afirmă că rezultatele lor şcolare s-au îmbunătăţit după plecarea părinţilor (în general, cei care consideră influenţa plecării părinţilor ca fiind pozitivă).

Există un procent de peste 19% dintre elevi care afirmă că au dificultăţi de învăţare, note mai mici .
Mulţi (28%) afirmă că randamentul lor şcolar nu s-a modificat după plecarea părinţilor.
Cadrele didactice afirmă că peste 87,9% dintre elevii din mediul urban şi 86,4% din mediul rural nu au progres în învăţare.
Totodată afirmă faptul că, 36,4% dintre elevii cu părinţi plecaţi au dificultăţi de învăţare, 37,3% au rezultate scăzute, 28,3% nu sunt motivaţi pentru învăţare. Rezultatele corelează pozitiv cu opinia tutorilor.

Influenţa pozitivă a plecării părinţilor pe care o resimt elevii, se datorează, în special, comunicării optime cu părinţii, abilităţilor pe care le au, de a face faţă situaţiei şi, în mică măsură, sprijinului oferit de şcoală.

În ceea ce priveşte mediul în care se manifestă modificările emoţionale, comportamentale sau privind randamentul şcolar, observăm diferenţe între opinia elevilor şi a tutorilor comparativ cu cea a cadrelor didactice.

Elevii spun că aceste stări se manifestă predominant acasă şi mai puţin la şcoală.
Corelaţia cu variabila vârstă indică o vulnerabilitate a copiilor din grupele de vârstă 7-11 ani şi 12-15 ani.

Tutorii observă manifestările predominant negative în mediul şcolar , iar cele pozitive se manifestă în relaţiile cu prietenii, cu alte persoane apropiate.

Putem observa că influenţa negativă principală se manifestă în mediul şcolar şi apoi în cel familial (acasă).

În general influenţa negativă este resimţită în plan emoţional şi cel al randamentului şcolar.

În plan psihologic, la vârstele la care se manifestă un nivel crescut al vulnerabilităţii ,apar crize de dezvoltare. Perioada 7-11 ani este o etapă de tranziţie între copilăria preşcolară şi pubertate. În această perioadă pot apărea manifestări tensionale, conduite accentuate, schimbări fundamentale ale personalităţii copilului, care generează probleme de adaptare permanentă. Se pun bazele concepţiei despre lume şi viaţă, care modifică esenţial optica personalităţii şcolarului asupra realităţii înconjurătoare. La această vârstă atitudinile interpersonale din grupuri sunt puternic determinate de criteriul reuşitei la învăţătură, considerată valoarea cea mai de preţ, elevul cel mai bun la învăţătură fiind persoana intens preferată.

Adaptarea la mediul şcolar modifică substanţial regimul de muncă şi de viaţă, introduce un orar strict, anumite planuri şi programe cu valoare structurată pentru activitate. Neconcordanţa dintre nivelul de pregătire internă pentru şcoală şi solicitările mediului şcolar generează disonanţe şi copilul resimte insatisfacţie de pe urma noii sale poziţii sociale, de şcolar.

Fiind primii ani de şcoală, este decisiv pentru copil cum se adaptează acestor situaţii noi de învăţare. Regulile sunt cele care pot copleşi copilul în acestă perioadă de viaţă, tocmai pentru că şcoala vine cu un set de norme pe care copilul, dar şi familia, trebuie să le adopte.

Sprijinul familiei reprezintă o resursă extrem de importantă prin: încurajări, clarificarea rolurilor şi a regulilor de la şcoală, dar şi de acasă, timp şi răbdare pentru sarcinile de învăţare.